Cum ar fi dacă vara aceasta copilul tău nu doar ar petrece timpul afară, ci ar învăța să observe cum crește o plantă, cum se construiește răbdarea și cum se împletește o poveste?
Pentru o singură lună, deschidem porțile proiectului Grădina cu povești: pop-up educațional! Un spațiu dedicat copiilorcu vârste între 3 și 6 ani. Într-o lume care se mișcă din ce în ce mai repede, ne întoarcem la ritmul firesc al naturii. Prin activități zilnice în aer liber, mișcare liberă și explorare senzorială în grădina generoas, îi ajutăm pe cei mici să își conecteze mintea, mâinile și sufletul cu mediul înconjurător.
Fiecare săptămână va fi una tematică care pune accentul pe o virtute principală: răbdare, curaj, bunătate și respect. Copiii vor învăța să le recunoască și să le aplice, prin intermediul poveștilor și activităților desprinse din acestea. Nu este o simplă supraveghere pe timpul verii, ci o experiență de transformare. Folosind principii din pedagogia Montessori și prin metoda lecturii active, transformăm fiecare poveste citită într-o experiență. Totul este integrat prin ateliere creative care stimulează motricitatea fină și grosieră, oferindu-le celor mici autonomie și încredere în propriile puteri.